Potrivit procurorilor, studenta de la Facultatea de Medicină din Timișoara era în stare de inconștiență când a fost găsită și prezenta urme de sânge pe corp. De asemenea, ea avea 27 sau 28 de plăgi de cuțit în zona gâtului și alte trei în abdomen. Se pare că a luptat cu atacatorul!
O tragică întâmplare a avut loc în Timișoara, unde o studentă în vârstă de 21 de ani de la Facultatea de Medicină a fost ucisă de iubitul ei, un student de 23 de ani la aceeași facultate, precum și la Facultatea de Teologie. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, tânăra era inconștientă și prezenta urme de sânge pe corp când a fost găsită.
Apartamentul unde a avut loc tragedia, situat pe bulevardul Dragalina din Timișoara, aparține părinților băiatului în vârstă de 23 de ani, care locuia acolo cu sora sa și o verișoară.
Conform relatărilor, vineri după-amiază, tânărul și-a dus iubita în apartament, unde a izbucnit o ceartă între ei, după ce fata i-a comunicat că vrea să se despartă de el. Într-un moment de furie, tânărul a luat un cuțit de bucătărie și a început să o atace pe fata sa.
Anchetatorii spun că aceasta a suferit 27 sau 28 de înjunghieri în zona gâtului și alte trei în abdomen. Fata s-a luptat pentru viața ei, iar atacatorul a suferit și el o zgârietură pe obrazul drept, în momentul în care a fost reținut de polițiști.
După ce și-a dat seama că tânăra nu mai respiră, agresorul a mutat trupul ei pe pat și i-a aranjat părul în jurul gâtului pentru a ascunde urmele crimei, apoi s-a întors la locuința părinților săi din localitatea Pojejena, județul Caraș-Severin.
Tragedia a fost descoperită de sora agresorului, care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita intervenția poliției.
Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate de martor se confirmă, în sensul că în imobilul respectiv a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex feminin, care prezenta pe suprafaţa corpului mai multe plăgi înjunghiate. În urma verificărilor efectuate în cursul serii de 22.03.2024, organele de poliţie au reuşit identificarea şi depistarea unei persoane de sex masculin cu privire la care exista suspiciunea că este autorul faptei. Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat faptul că în data de 22.03.2024, în timp ce se afla într-un imobil situat pe str. General Dragalina din mun. Timişoara, jud. Timiş, o persoană de sex masculin a agresat-o fizic pe victimă, aplicându-i lovituri repetate cu cuţite, provocându-i acesteia mai multe leziuni traumatice, dintre care multiple plăgi penetrante, care au condus la decesul acesteia la aceeaşi dată.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş
Polițiștii au identificat agresorul în localitatea Pojejena, județul Caraș-Severin, și l-au adus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Sâmbătă, acesta a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de omor.
Ulterior, în cursul aceleiași zile, magistrații de la Tribunalul Timiș au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews