Conferință despre sprijinul psihologic pentru copii și familie, organizată la Universitatea din București

Constantin Corina
1 Min Read
Sursa foto: Centrul de psihologie a copilului, adolescentului si familiei

Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București găzduiește, în perioada 10–11 mai 2025, cea de-a doua ediție a conferinței „Asistarea psihologică a copiilor, adolescenților și familiei”

Evenimentul reunește specialiști în psihologie clinică, psihoterapie și sănătatea mintală a copilului și familiei, care vor susține lucrări, studii de caz și ateliere practice. Printre temele abordate se numără: tulburările emoționale la adolescenți, rolul părinților în terapie, intervenția în oncologia pediatrică sau impactul depresiei post-partum asupra dezvoltării copilului.

Conferința este adresată studenților, masteranzilor și profesioniștilor din domeniu. Înscrierile se pot face online, iar sesiunile se vor desfășura la sediul FPSE, în Amfiteatrul Zlate.

Share This Article