Construirea unei comunități multigeneraționale prin educația media: oportunitate de finanțare pentru proiecte intergeneraționale

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Comisia Europeană în România

O nouă cerere de propuneri dedicată educației în domeniul mass-media oferă sprijin financiar pentru inițiative care aduc împreună generații diferite, în special în comunități rurale și în orașe mici și mijlocii, cu mai puțin de 50.000 de locuitori

Apelul vizează proiecte desfășurate în Bulgaria, România, Grecia și Cipru și își propune să consolideze legăturile dintre generații prin activități comune de învățare.

Procedura de depunere a proiectelor este deschisă în perioada 10 decembrie 2025 – 6 februarie 2026. Vor fi finanțate câte un proiect în fiecare țară eligibilă, fiecare având o durată de implementare de opt luni și un buget de 50.000 de euro.

Inițiativele propuse trebuie să implice activ cel puțin două dintre următoarele grupuri demografice: copii și tineri sub 25 de ani, adulți cu vârste între 25 și 64 de ani și persoane de peste 65 de ani. Activitățile se vor desfășura în așa-numite „spații locale de încredere” – locuri sigure și accesibile, precum biblioteci, centre comunitare, școli sau centre de îngrijire, unde participanții pot interacționa liber și constructiv.

Principalul obiectiv al acestor proiecte este întărirea încrederii între generații, considerată esențială pentru funcționarea unei democrații reziliente. În contextul provocărilor demografice și al polarizării sociale tot mai accentuate, dialogul și cooperarea intergenerațională devin instrumente-cheie pentru coeziunea comunitară. Un al doilea obiectiv major îl reprezintă dezvoltarea competențelor de educație media, necesare tuturor categoriilor de vârstă pentru a face față volumului mare de informații și riscurilor de dezinformare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article