Piața Operei din Timișoara găzduiește, între 7 și 10 iulie, cea de-a XI-a ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, un eveniment dedicat pregătirii și performanței în intervenții de urgență.

Evenimentul reunește echipaje din 14 inspectorate județene pentru situații de urgență, echipe ale Facultății de Pompieri și ale Școlii de Subofițeri Boldești, precum și echipa de voluntari a ISU Timiș. Competiția are și o importantă dimensiune internațională, prin participarea unor echipaje din Republica Moldova și Republica Cehă.

Timp de trei zile, salvatorii vor fi testați în scenarii inspirate din realitate, în cadrul probelor de „descarcerare din vehicule” și „acordarea primului ajutor calificat”. Concursul are ca obiectiv principal perfecționarea tehnicilor de intervenție și dezvoltarea unei culturi profesionale bazate pe evaluare, autoanaliză și învățare continuă.

Renault România este și în acest an partenerul principal al competiției, sprijinind organizarea prin furnizarea de autovehicule utilizate în probele de descarcerare și asigurând suport logistic. Implicarea companiei franceze oferă realism probelor și subliniază angajamentul său pentru siguranța publică.

Competiția aduce în prim-plan dedicarea și profesionalismul pompierilor, consolidând cooperarea internațională în domeniul situațiilor de urgență.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.