Informații recente despre deficitul semnificativ cu care se confruntă România: Comisia Europeană a convenit să extindă termenul limită pentru depunerea planului de reducere a deficitului bugetar până la 31 ianuarie 2025. Această explicație a fost oferită miercuri de un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, conform Reuters.
„În condiţiile în care nu am primit încă planul României, nu putem face comentarii cu privire la conţinutul său. Înainte de trimiterea planului, Comisia este angajată într-un dialog tehnic cu statele membre, inclusiv cu România, în ideea de a se asigura că aceste planuri respectă toate cerinţele prevăzute în legislaţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, citat de Reuters.
România nu a prezentat încă proiectul de buget pe 2025 însă analiştii şi agenţiile de rating se aşteaptă la unele majorări de taxe pentru consolidarea finanţelor publice. Coaliţia guvernamentală a majorat salariul minim şi pensiile în sistemul public în acest an, scrie Reuters.
Anterior, premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul „a ajuns la o înţelegere” cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal de reducere a deficitului şi a subliniat că este esenţial că experţii CE au fost de acord că România are nevoie de perioada cerută de 7 ani pentru a realiza proiecte majore de investiţii în economie.
„Am ajuns la o înţelegere cu Comisia Europeană cu privire la planul fiscal. Este esenţial că experţii Comisiei au fost de acord că România are nevoie de o perioadă de 7 ani în care să facă investiţii masive în economie. Doar astfel vom ajunge la media UE în privinţa dezvoltării, a veniturilor cetăţenilor şi a nivelului de trai, în general. Există şi un acord asupra ideii că, dacă deficitul este mai mic decât investiţiile, atunci suntem pe o traiectorie sănătoasă”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri.
Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că în cadrul discuțiilor de miercuri ale Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social se va discuta și despre progresele negocierilor cu Comisia Europeană referitoare la planul fiscal al României.
„Pentru că este un domeniu de mare interes şi de actualitate, mai ales în contextul discuţiilor permanente, dar ceva mai intensificate de această dată cu Comisia Europeană, ţin să precizez şi să vă readuc aminte agenda publică prezentată pentru ziua de astăzi. La ora 15:00 urmează să aibă loc Consiliul Tripartit, pe ordinea de zi aflându-se şi stadiul negocierilor apropo de planul fiscal pe care România îl discută la nivelul Comisiei Europene, consultarea cu mediul de afaceri şi cu sindicatele fiind o înţelegere, un agrement deja făcut cu Comisia pentru a întregi tabloul parametrilor prin care România va funcţiona din acest punct de vedere în raport cu Bruxelles-ul în anii care vin”, a spus Constantin la Palatul Victoria.
Autorităţile de la Bucureşti au majorat ţinta de deficit pentru acest an la 6,9% din PIB, iar Consiliul Fiscal estimează că, cel mai probabil, România va încheia 2024 cu un deficit bugetar cash de 8%.România este vizată de o procedură de deficit excesiv încă din 2020, prin care trebuie să prezinte Comisiei Europene un plan multianual de readucere a deficitului sub pragul de 3% din PIB. Veniturile din taxe ale României reprezintă mai puţin de 30% din PIB, faţă de o medie UE de 41% din PIB.