Într-o petiție adresată primarului Ploieștiului, Adrian Dobre, comercianții de la Halele Centrale îi cer edilului șef să se implice personal pentru ca activitatea comerciala „să fie așezată pe principii sănătoase și administrarea SC Hale și Piețe să fie performanță”. Comercianții critică actuala situație și aduc o serie de acuzații: „SC Hale și Piețe SA a devenit o societate în care și-au găsit locuri de muncă destul de călduțe, relațiile de partid (și nu ne referim numai la unul ci la toate partidele) fără însă să aducă plus valoare. Actul de conducere și management a fost făcut fără respectarea unor reglementări cum ar fi HCL-urile referitoare la sectorizarea activităților comerciale din Hale. Nu se mai respectă anumite cerințe legale în atribuirea locurilor în zone distincte producator- comerciant în piețele municipiului. Se tolereaza practici precum furtul la cântar și comercializarea produselor neconforme cu consecințe grave asupra imaginii acestei zone comerciale”.
De asemenea, comercianții solicită numirea cât mai rapidă a unui director al SC Hale și Piețe și prezintă o listă de cereri. „Domnilor consilieri locali, nu mai prelungiți inutil acestă stare de provizorat. Nu ne interesează jocurile dumneavoastră politice, nu ne interesează ce partid își va desemna un reprezentant ca director. Dar faceți mai repede aceste demersuri pentru că acest vid de putere nu face decât să degenereze tot ce înseamna act de comerț, iar noi, cei ce dorim să îmbunătățim lucrurile, nu avem partener de dialog.
Orice plan sau proiect de administrare trebuie să ducă urgent la următoarele rezultate:
– eliberarea parcării de corturile improvizate în care își desfășoară temporar activitatea florarii. Rezolvarea cu prioritate a acelui spațiu de flori. Domnule Primar, în afară de un joc de imagine făcut la început de mandat (eșuat în opinia noastră) nu s-a făcut nimic pentru acei oameni, ba, mai mult, prin tergiversarea situației afectăm numărul locurilor de parcare – element esențial în economia oricărui centru comercial.
– În piețele Ploieștiului să nu mai existe prețuri înșelătoare, vânzare cu lipsă la cântar sau produse neconforme. Avem o armată de inspectori care dacă tot sunt în organigramă, ar putea rezolva aceste neajunsuri.
– Trebuiesc separați în zone distincte, conform legii, producătorii și comercianții. Consumatorul are dreptul să aleagă de la cine să cumpere în cunoștință de cauză.
– Complexul Hale Centrale trebuie să fie curat în permanență, iluminat modern, promovat ca un complex comercial de suflet al ploieștenilor. Avem aici una dintre cele mai mari și mai aprovizionate pescării din țară. Avem un numar mare de măcelarii care aflate în concurență se stimuleaza reciproc în ridicarea standardurilor, și pot deservi un mare număr de consumatori. Rețeaua magazinelor de carne de pasăre este foarte competitivă în raportul calitate –preț (…). De ce nu vedeți acest complex decât ca pe o „vacă de muls” pe care însă nu o îngrijiți? ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *