Sportivul Codruț Dinu, membru al secției de baschet a CSM Petrolul Ploiești, a triumfat în cadrul celei de-a 21-a ediții a programului Basketball Without Borders (BWB) Europe, desfășurat între 31 mai și 3 iunie. Evenimentul, organizat de NBA și FIBA, reunește cei mai promițători 60 de tineri baschetbaliști din Europa (30 de fete și 30 de băieți).

Anul acesta, competiția a avut loc în Fuengirola, Spania, lângă Malaga, și a beneficiat de prezența unor personalități renumite din NBA și WNBA, precum Collin Sexton (Utah Jazz), Devonte Graham (San Antonio Spurs), Amaya Valdemoro (de 3 ori campioană WNBA) și Anna Montañana, alături de antrenori asistenți din NBA, cum ar fi Kenny Atkinson (Golden State Warriors), Durch Gaitley (Sacramento Kings), Popeye Jones (Denver Nuggets) și Joshua Longstaff (Charlotte Hornets).

Pe parcursul evenimentului, sportivii au participat la diverse antrenamente și concursuri, Codruț Dinu reușind să câștige competiția de aruncări de 3 puncte. Concursul a urmat formatul similar celui de la „All Star Game”, cu 25 de aruncări din 5 poziții diferite. În prima rundă, Dinu a marcat 15 aruncări, calificându-se în finală, unde a reușit 17 aruncări, câștigând trofeul pentru cel mai bun shooter.

Codruț Dinu a fost singurul reprezentant al României în acest program, alături de alți tineri sportivi din Germania (5), Franța (4), Italia (4), Lituania (3), Spania (3), Serbia (2), Belgia (2), Slovenia, Polonia, Grecia, Țările de Jos, Austria și Georgia (câte 1).

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *