Prahova a intrat sub avertizare COD GALBEN de vreme rea. Nu este singurul judeţ care a intrat sub avertizare de cod galben. Acesta este valabil de astăzi, de la ora 14:00 până pe 17 martie, ora 20:00.


Fenomene și zone vizate: ninsori și strat consistent de zăpadă la munte și în Transilvania; viscol la altitudini de peste 1500 m; ploi și ninsori abundente în Moldova; local ploi însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

 În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, local însemnate cantitativ în sud, est, centru și la munte. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp și, pe arii restrânse, 40…60 l/mp. Vor fi ploi (mai ales averse cu descărcări electrice, luni după-amiază, în sud-est), ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, luni spre marți (15/16 martie), în toată zona de munte și în Transilvania, unde stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Moldova, la început vor fi ploi abundente, iar începând de marți (16 martie) vor predomina ninsorile, însemnate cantitativ îndeosebi în zona deluroasă.

La munte, la peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h, iar începând de marți (16 martie), în special în Carpații Meridionali, rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea.

Vezi şi https://republikanews.ro/proiecte-importante-pentru…/

Vezi şi https://republikanews.ro/politist-local-alimenteaza…/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

   sursa ANM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *