Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat, în prezența ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, două contracte majore în valoare totală de peste 10 miliarde de lei, care vizează construirea a 105 kilometri de drum de mare viteză.
Investițiile includ Autostrada „Unirii” A8 și Drumul Expres Focșani–Brăila, proiecte strategice pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere naționale și pentru conectarea regiunilor istorice ale României.
Primul contract, aferent lotului 2B Grințieș–Pipirig din cadrul Autostrăzii „Unirii” A8, considerat cel mai dificil segment al acestui proiect, a fost semnat cu Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. (lider), Euro-Asfalt d.o.o., Tehnostrade S.R.L. și Spedition UMB S.R.L.. Valoarea totală a contractului este de 5,97 miliarde de lei, iar acesta prevede lucrări de proiectare și execuție menite să depășească provocările tehnice din zona montană.
Al doilea contract, care privește Drumul Expres Focșani–Brăila, a fost atribuit Asocierii SA&PE Construct S.R.L. (lider) – Spedition UMB – Tehnostrade S.R.L. – Arcada Company. Proiectul, cel mai lung tronson de drum de mare viteză construit în baza unui singur contract, are o valoare de 4,29 miliarde de lei și un termen de realizare de 42 de luni.
,,Am semnat, astăzi, două contracte pentru construirea a 105 kilometri de autostradă și drum expres. Sunt două contracte esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii moderne și asigurarea conectivității între regiuni, pentru care nu s-au depus contestații. Aceste investiții îi asigură celui mai mare constructor român un portofoliu consistent și reprezintă, totodată, o provocare pentru următorii ani”, a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Prin aceste semnături, CNIR marchează un nou pas concret în extinderea rețelei de autostrăzi și drumuri expres din România, contribuind la modernizarea infrastructurii, creșterea siguranței rutiere și dezvoltarea economică a zonelor traversate.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.