Sursa: romaniamama.ro

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a inițiat receni procesul prin care pacienții cu arsuri vor putea beneficia de servicii de consiliere psihologică și psihoterapie și vor avea acces la fizioterapie, conform unui plan recomandat de medicul de medicină fizică și de reabilitare.

„Avem două propuneri inițiale care vor ajuta concret pacienții cu arsuri. Suntem conștienți că aceste două servicii suplimentare care vor fi decontate de CNAS nu rezolvă toate problemele pacienților cu arsuri. Nici pe departe. Dar astfel de servicii medicale sunt lucruri concrete și utile care fac bine pacienților cu arsuri și de care aceștia vor putea beneficia în perioada imediat următoare.

Am avut deja o primă întâlnire cu organizațiile de pacienți, acest dialog va fi unul permanent. Am discutat și cu medici care tratează pacienții cu arsuri și cu profesioniștii din sănătate care se ocupă de acest subiect. De altfel, solicităm propuneri de la toți factorii interesați, în acest proces consultativ prin care ne dorim în perioada următoare să identificăm împreună tot ce poate face CNAS în plus pentru pacienții din România:”, a spus Andrei Baciu, președintele CNAS.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *