Networking: stabilirea unui set de contacte informale cu persoane care au interes social şi de afaceri, cu scopul de a realiza o sursă de păreri, pentru schimbul de informaţie şi pentru susţinere. Până aici pare plictisitor, nu? Aşa am crezut şi eu când am refuzat politicos de câteva ori invitaţia la Clubul de Networking din Ploieşti. Vă spun sincer că m-am gândit că este prierdere de vreme şi pentru că se desfăşura la o oră matinală am spus “pas”. Cum oamenii de afaceri sunt insistenţi, că doar cu insistenţă poţi obţine ce vrei, până la urmă am cedat. Şi nu-mi pare rău deloc! Am descoperit oameni interesanţi, nu s-a discutat despre cifra de afaceri şi alte statistici plictisitoare, ci despre activităţi frumoase, despre experienţe personale, poveşti de viaţă şi..despre apă.

Clubul de networking din Ploieşti a fost înfiinţat de câţiva afacerişti din oraş, în ianuarie 2015. De fapt, Georgian Godeanu şi Florentina Lungu au văzut că în oraş nu există acest concept şi cum “afacerile se fac între oameni”, au adus oamenii aproape pentru a face afaceri bune. De atunci, în fiecare vineri de la ora 8,30, membri, dar şi câţiva invitaţi se strâng în sala de conferinţe a unui hotel din oraş şi petrec timp de calitate împreună. Nu e nimic pretenţios, cum am crezut eu, şi nu exista scorţoşenia cravatelor rigide şi a sacourilor negre corporatiste. De fapt totul începe cu micul dejun, servit în holul hotelului, timp în care cei prezenţi socializează, vorbesc despre copii, despre familie, prieteni comuni şi următoarea destinaţie în care vor ajunge împreună, pentru că între timp în club s-au legat prietenii trainice. “Ne ajutăm reciproc prin schimbul de referinţe, recomandări de business şi educaţia antreprenorială. Deocamdată suntem 18 membri, iar la fiecare întâlnire vin şi invitaţi pentru că participarea se face doar pe bază de invitaţie”, ne explică Georgian Godeanu. Totul începe cu o prezentare a clubului, după care fiecare membru îşi prezintă pe scurt afacerea, dar şi cum poate ajuta el pe ceilalţi membri, iar la final adresează o rugăminte pentru a fi ajutat el într-o anumită direcţie.

13882166_1106109036135083_1497023132982350420_n

Reciprocitatea funcţionează, se pare, pentru că mulţi dintre cei prezenţi recunosc că au găsit un mare ajutor în recomandările celor din club, în locul în care ei aveau nevoie. “Reprezint un ONG prin care facem activităţi în munţi, facem ecologizări şi igienizări, marcăm trasee, facem plimbări pe munte şi învăţăm câte ceva despre comuniunea dintre om şi natură. Acum ne ocupăm de evenimentul Ciucaş X3 care are până acum peste 1.000 de participanţi şi peste 150 de voluntari. Mă puteţi ajuta venind la acest eveniment în calitate de participanţi sau de voluntari”, a explicat Alexandra State.  Nu ştiu prea multe despre eveniment dar găsesc repede pe net. E deja la a şaptea ediţie şi e un concurs de alergare montană în Munţii Ciucaş, având trei curse diferite-semimaraton, maraton şi ultramaraton şi care se va desfăşura pe 10 septembrie cu plecare din Cheia. Interesant, cu atât mai mult cu cât nu ştiam nimic despre asta până acum. Şi e la a şaptea ediţie!!! Cu câteva zile înainte, fusesem la expoziţia de pictură a Biancăi Danilov, şi ea prezentă la club, şi acolo am descoperit cam pe toţi cei ce veniseră acum, semn că membri se suţin între ei şi sunt prieteni.

 

A venit rândul Olgăi Timofti să ne povestească despre afacerea ei cu apă, în cadrul prezentării extinse. M-am prins la final că e vorba de o afacere, pentru că până atunci am asistat la o lecţie de ştiinţă. “Ne naştem cu potenţial de viaţă mai mare decât trăim de fapt. Am putea trăi până la 120 de ani, dar nu ajungem să trăim atât. Mediul în care se naşte orice celulă din corpul nostru este de fapt apa pe care o bem, dacă apa aceasta e de bună calitate celulele noastre sunt şi ele de bună calitate. Doar schimbând apa, calitatea vieţii se îmbunătăţeşte cu 70%. De cele mai multe ori când simţim că ne e foame, de fapt e senzaţia de sete. Faceţi un experiment. Beţi un pahar de apă când vă e foame şi aşteptaţi 15 minute. Dacă încă va mai e foame, mâncaţi dar dacă nu, e clar că doar vă era sete. Beţi multă apă! nici nu vă daţi seama cât de important este” povesteşte Olga, după care începe un experiment cu o apă miraculoasă care pusă peste betadină cu apă obişnuită, dizolvă toată culoarea aceea maronie. Uimitor, nu?  (dar despre asta o să vă povestesc într-un reportaj separat ) Urmează secţiunea de mastermind, când Olga a întrebat pe toată lumea “Care ar fi motivaţia pentru care fiecare ar face ceva în plus pentru sănătatea lui?”, răspunsurile ajutând-o să tragă anumite concuzii pentru afacerea sa.

Florentina Lungu îmi povesteşte cum s-a shimbat viaţa ei de când a apărut acest club: “Eu conduc un centru pentru copii, centru unde se fac lecţii în limba engleză, avem ateliere de lucru manual, facem tabere pentru copii. Am reuşit cu ajutorul clubului să obţin contracte pentru a preda limba engleză în companii, membri şi-au trimis copiii la cursurile mele şi în plus am căpătat prieteni buni şi nu-i puţin”. Adevărat, nu-i puţin lucru să-ţi faci prieteni buni, care să te ajute la nevoie şi pe care să te poţi baza şi dacă te mai ajută să faci şi afaceri cu atât mai bine!

foto: Mihaela Ardei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *