Cîțu, prima declarație după investigația DNA privind dosarul vaccinărilor anti-Covid

florin_citu_6969
Theo Tănăsescu

Fostul prim-ministru al României, Florin Cîțu, a părăsit sala în care și-a putut consulta dosarul întocmit de DNA. Această procedură are loc în prezent în Senat, deoarece Florin Cîțu, fiind senator, beneficiază de dreptul de a face acest lucru.

„Dacă vorbim despre orice alt subiect e perfect. În acest moment încă studiez dosarul. Pot să vă spun că mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru în conformitate cu legislația din România”, a declarat Cîțu.

Întrebat dacă își va da demisia din PNL, el a răspuns că nu.

„Am spus că dacă aș fi avut funcții în partid, bineînțeles că aș fi renunțat, dar nu am”, a precizat liberalul.

În ceea ce privește votul liberalilor de ridicare a imunității parlamemtare, Cîțu a spus că le va cere colegilor să voteze pentru ridicarea imunității.

”Este normal, trebuie să dăm voie anchetei să meargă mai departe și să vedem adevărul

Miecruri află dacă rămâne fără imunitate parlamentară, pentru că urmărirea penală nu poate începe în cazul său decât dacă i se ridică imunitatea de parlamentar și asta prin vot.

COREP 07 SRL - Firma de constructiiblejoigratielanovacgristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldrompetromparc industrialCabinet veterinareko-angajeazaekond-angajeazasponsor