Circulație rutieră închisă de 1 iunie pe un tronson intens circulat din Prahova
Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Consiliului Județean Prahova – Centrul Județean de Cultură Prahova cu privire la închiderea circulației rutiere, în data de 1 iunie 2023, între orele 10.00– 13.00, pe B-dul Independenței, respectiv pe tronsonul cuprins între Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud și Palatul Culturii (fosta parcare Intrarea B).
De asemenea, în aceeași zi, s-a hotărât închiderea circulației rutiere, în intervalul orar 08.00– 15.00, pe strada Erou Călin Cătălin (colț cu B-dul Republicii până la colț cu str. Emile Zola – zona dintre Palatul Culturii și Palatul Administrativ – intrarea B – fosta parcare).
Măsurile au fost dispuse în vederea desfășurării în condiții de siguranță a celei de-a XXV – a ediții a evenimentului intitulat ″Copilăria inundă Bătrânul Bulevard″, festival susținut de copiii clasei de balet a Școlii Populare de Arte Ploiești.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
foto cu caracter ilustrativ