Poșta Română a comunicat că în curând, cetățenii români vor putea achita facturile primite prin intermediul poștei direct către poștaș. În acest sens, compania a achiziționat 7.000 de dispozitive speciale destinate înregistrării plăților cu cardul. Primul astfel de caz a fost deja înregistrat miercuri!
Ministrul digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, a făcut anunțul că sistemul va fi în curând disponibil în întreaga țară. În prezent, Poșta Română va opera cu 7.000 de dispozitive tip PAD pentru a înregistra plățile efectuate cu cardul bancar.
Din datele pe care le am, Poșta Română a făcut o achiziție de 7.000 de PDA-uri, adică dispozitive care permit procesarea de plăți direct la persoană, atunci când merge poștașul fie să aducă o factură, ea poate să fie plătită instant cu cardul, direct folosind acest PDA. Din datele mele, sunt 7.000 de instrumente achiziționate care vin împreună cu imprimante mobile pentru a emite automat și acel bon fiscal. E un pas extrem de important. A fost făcută prima plată ca și test. Este evident că în urma discuțiilor pe care o să le port, atât cu managementul Poliției Române, cât și cu cel al Poștei Române, cât și cu sindicatele, o să le solicit un calendar în care va fi implementată această tehnologie. Eu le cer în cel mai scurt timp să fie implementate.
Cătălin Crețu, Managerul General al Visa pentru România, Bulgaria, Croația și Slovenia, a declarat într-o conferință de presă desfășurată la Palatul Victoria că prima plată a fost deja testată pentru o factură de curent, iar în curând sistemul va fi disponibil în întreaga țară. A mai adăugat că acesta este doar un pas în procesul de digitalizare a României și în eliminarea barierelor ce afectează fluxurile de bani în zonele rurale și urbane mai mici.
Astăzi a avut loc prima tranzacţie test, la Poşta Română pe această aplicaţie, care va fi instalată pe toate PDA-urile poştaşilor din România. Concret, am înregistrat prima plată de factură de energie electrică, de la Electrica. Iată că lucrurile se mişcă. Nu doar vorbim despre digitalizare, se întâmplă lucruri concrete. Nu sunt uşoare, pentru că este vorba de foarte multe schimbări, reglementări, legislaţie, oameni, gândire. Dar este foarte important că acolo unde există voinţă şi există oameni care pot face diferenţa, lucrurile se întâmplă.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews