Cercetat pentru delapidare. Poliţiştii ploieşteni l-au prins în apropierea unei staţii peco
Totul s-a petrecut ieri după-amiaza. Polițiștii Biroul Rutier Ploieștiau observat pe strada Mihai Bravu, din municipiu, în zona unei stații peco un autoturism, din portbagajul căruia un bărbat a scos un recipient din material plastic de aproximativ 20 de litri.
Polițiștii s-au deplasat la autoturismul în cauză au solicitat documentele aferente, iar în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că în portbagaj se mai afla un recipient din material plastic de aproximativ 20 de litri, în care se afla o cantitate de substanță lichidă despre care proprietarul autoturismului a declarat verbal că este motorină și este sustrasă de la firma la care lucrează.
În continuare, s-a luat legătura cu reprezentatul societății angajatoare care a comunicat organelor de poliție faptul că bărbatul se deplasează cu un autovehicul de serviciu la o stație peco, achiziționează o cantitate de combustibil pe care o introduce în macaraua pe care lucrează.
Totodată, angajatorul a comunicat polițiștilor faptul că la alimentare a folosit un recipient de 200 de litri, combustibil pe care l-a introdus în vehiculul pe care își desfășoară activitatea și în două recipiente de material plastic de aproximativ 20 de litri fiecare, pe care le-a lăsat în autovehiculul proprietate personală.
În cauză, bărbatului în vârstă de 45 de ani i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de delapidare.
Vezi şi https://republikanews.ro/incalcarea-ordinului-de-protectie/
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV