Căminul cultural din Bărcănești are și bibliotecă.

În luna martie, autoritățile locale din Bărcănești vor inaugura Centrul Cultural Istoric ”Mihai Viteazul”, situat în satul Românești.

O investiție de aproximativ 650.000 de euro, destinată strict culturii.

Copii din Bărcănești, dar și iubitorii de lectură sau cei implicați în fenomenul cultural, vor beneficia de o sală de spectacole cu 100 de locuri, de o bibliotecă cu săli de lectură, dar și de spații generoase de repetiții pentru ansamblurile de dans sau formațiile de muzică.

Construcția centrului cultural a început în 2014.

”Vrem să sprijinim tot ceea ce înseamnă cultură în localitatea noastră. Era nevoie de un astfel de centru, în special pentru elevi comunei Bărcănești. Fără a cheltui foarte mulți bani de la buget, am reușit să finalizăm o contrucție modernă și am dotat centrul, printre altele, cu o stație de sonorizare performantă, cu un videoproiector cu monitor digital, iar cu ajutorul locuitorilor din comună, am strâns deja peste 4300 de cărți în biblioteca noastră”, ne-a declarat Valeriu Lupu, primarul comunei Bărcănești.

Inaugurarea Centrului Cultural ”Mihai Viteazul” va avea loc în luna martie, la o dată pe care o vor anunța reprezentanții primăriei.

Deschiderea a fost întârziată mult de birocrație, mai exact de obținerea tuturor avizelor și a autorizației de funcționare.

GALERIE FOTO:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *