Vagoane pentru vite, murdare și fără condiții sanitare elementare au fost loc de tortură permanentă pentru zeci de mii de români din Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa care au fost ridicați în toiul nopții și deportați în Siberia de gheață, ori în Kazahstan.
Femeile, bătrânii, copiii supuși deportării la ordinul regimului de ocupație sovietic primeau zilnic câte 200 de grame de apă pentru băut și igiena personală, iar de mâncare, în bătaie de joc, le dădeau doar pește sărat.
Primul val al deportărilor staliniste care a avut loc în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a lăsat teritoriile românești anexate la URSS în vara anului 1940, fără de cei mai demni reprezentanți ai săi: primari, intelectuali, țărani gospodari, comercianți, preoți etc.La 83 de ani distanță de la acest tragic eveniment al neamului românesc, rana continuă să sângereze, căci zeci de mii de urmaşi ai românilor deportaţi locuiesc în continuare în Siberia şi Kazahstan, iar legislaţia română nu prevede condiţii speciale pentru repatrierea lor şi reintegrarea în cetăţenia română şi naţiunea română.
Să nu dăm uitării calvarul prin care au trecut românii deportați!