sursă foto Realitate.net

Cel mai prețios lucru din Noaptea de Înviere vă poate aduce și cele mai mari neplăceri. Ce putem face?

Sărbătoarea Învierii Domnului, precedată de lungul post al Paștelui, se finalizează în cel mai frumos mod cu putință cand se merge la biserică pentru a lua Sfanta Lumină. Momentul care amintește de Învierea Domnului se poate finaliza cu neplăceri dacă nu adoptăm un comportament adecvat cand suntem în sau în preajma lăcașurilor de cult.

Pentru a avita orice fel de neplăceri, pompierii prahoveni recomandă atât preoţilor, cât şi credincioşilor să ţină cont de câteva reguli de bază:

• lumânările nu se vor ţine în apropierea hainelor şi părului ori a obiectelor combustibile precum icoane, decoruri, mobilier sau coroane;

• la parcarea autoturismelor şi autocarelor se va ţine cont ca acestea să nu blocheze căile de acces pentru intervenţia autospecialelor pompierilor, în cazul producerii unui eventual incendiu;

• asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă, având în vedere faptul că, pentru mânăstirile amplasate izolat, în locuri greu accesibile, această dotare minimă, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului, pot salva construcţia de la distrugere;

• în situaţia izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

În locuințe, amplasarea lumânărilor și a candelelor aprinse se realizează în suporturi care nu pot lua foc, la distanță de perdele, materiale lemnoase sau electrocasnice (de exemplu, într-o farfurie cu puțină apă). În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse. De asemenea, nu lăsați lumânările aprinse sau alte surse de foc la îndemâna copiilor. E bine să acordați o atenție sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile asupra modului de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situațiile în care viața sau bunurile pot fi puse în pericol.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *