logo
RNTV Live

Ce spun procurorii despre faptele comise de către șeful IJP Prahova/UPDATE

DNA
Mihai Constantinescu

Șeful Poliției Prahova, Marian Iorga a fost pus sub control judiciar de către procurorii DNA București într-un dosar de corupție ce presupune fapte pe care le-ar fi făcut inainte de a veni la conducerea Poliției județului nostru.

Prin intermediul unui comunicat de presa, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere corupției au făcut urmatoarele precizări:

“S-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând de la data 8 iulie 2021, față de inculpatul IORGA MARIAN, la data faptelor inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție (I.P.J.) Călărași,sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de luare de mită.

Între obligațiile impuse prin controlul judiciar față de  inculpat se află interdicția de a părăsi țara și  interdicția de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu anumite persoane menționate în ordonanță.

În ordonanța de luare a măsurii controlului judiciar  se arată că în cauză există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În funcția de inspector șef al I.P.J. Călărași, la data de 29 aprilie 2017ar fi primit un ceas de lux, în valoare de 4.350 lei, de la o persoană (suspect în cauză), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv, cu soluționarea favorabilă a unei sesizări pe care persoana o formulase anterior.

Inculpatului li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În aceeași cauză se efectuează acte de urmărire penală față de o persoană fizică fără calitate specială, pentru infracțiunea de dare de mită.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mi precizează în comunicat.

Vezi și https://portal.republikanews.ro/conditii-inumane-soferi/

Pentru mai multe știri, vizitați site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor