O nouă subvariantă SARS-CoV-2 cu un număr mare de mutații care l-ar putea ajuta să neutralizeze sistemul imunitar a apărut în patru țări, stârnind alarma în rândul oamenilor de știință.
„BA.2.86 este cea mai frapantă tulpină SARS-CoV-2 la care a fost martoră lumea de la apariția omicronului”, a declarat Francois Balloux, profesor de biologie a sistemelor computaționale și director al Institutului de Genetică al University College London.
„Interesant, toate cele peste 30 de mutații de pe acea ramură lungă se găsesc în proteina spike – prin intermediul căreia virusul intră în celule – care este ținta anticorpilor de neutralizare.”
Pirola, în schimb, reprezintă o nouă variantă a virusului SARS-CoV-2, care provoacă COVID-19. Această variantă Omicron are mutații adiționale în comparație cu subvariantele Omicron cu care cercetătorii s-au confruntat anterior. Primul caz de Pirola a fost identificat pe 24 iulie în Danemarca, iar ulterior, începând cu luna august, au fost raportate tot mai multe cazuri în Statele Unite ale Americii și Canada.
„Este o îngrijorare că este în creștere, dar nu arată ca ceva care este foarte diferit de ceea ce a circulat deja în SUA în ultimele trei până la patru luni. Deci cred că asta este ceea ce îmi temperează îngrijorarea cu privire la această variantă, în acest moment”, a transmis Andrew Pekosz, profesor de microbiologie moleculară și imunologie la Universitatea Johns Hopkins.
Balloux a adăugat că, spre deosebire de EG.5, subvarianta BA.2.86 merită mult mai mult atenție. „Cel mai plauzibil scenariu, luând în considerare aspectul său este că descendența omicron și-a dobândit mutațiile în timpul unei infecții pe termen lung la o persoană imunocompromisă cu peste un an în urmă și apoi s-a răspândit înapoi în comunitate”, a spus el.
„BA.2.86 de atunci a circulat probabil într-o regiune a lumii cu supraveghere virală slabă și acum a fost exportat în mod repetat în alte locuri din lume. În următoarele săptămâni, vom vedea cât de bine se va descurca BA.2.86 în comparație cu alte subvariante de omicron.”
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.