Chiar dacă iarna pare departe, autorităţile din Azuga se pregătesc serios pentru sezonul de schi pentru că ştiu că imediat…
Personal nu aş pleca niciodată din ţară de Ziua Naţională, dar agenţiile de turism ne asigură că anul acesta, pentru…
Pasionat de fotografie, dar mai ales de oraşul în care s-a născut, un ploieştean reuşeste să faca furori pe reţelele…
Drumul care merge spre Babele rămâne și în această iarnă închis circulației auto, chiar dacă toate condițiile de semaforizare sunt…
Potrivit datelor statistice referitoare la turismul în judeţul Prahova, la sfârşitul semestrului I 2016 funcţionau 288 unităţi de cazare, acestea oferind…
Isterie generală, poveşti cu spirite sau prezenţe paranormale inexplicabile? Cam la asta se gândesc oamenii când aud de Castelul Iulia…
Cei care vor să trăiască Halloweenul la intenistate maximă cu distracţie şi sperieturi, pot găsi toate aceste ingrediente la Castelul…
Ploieştenii îndrăgostiţi de natură şi faună vor fi bucuroşi să vizioneze filmul documentar "Sălbăticia din Carpați, bogăție pentru oameni". Proiecţia adusă…
Un studiu arheologic complex, realizat cu aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate a scos la iveală…
31 octombrie, sărbătoarea tuturor sfinţilor, nu este zi sfântă în calendarul ortodox, dar de câţiva ani, din dorinţa de a…
Şi anul acesta, Sinaia se află printre preferinţele turiştilor când vine vorba de petrecerea Anului Nou la munte. Se pare…
Dacă aţi ajuns la Milano este păcat să nu mergeţi o zi şi la Lacul Como, un loc de o…
Sign in to your account