logo
RNTV Live

Câtă atenţia dai telefonului tău mobil? Vezi că a păţit o ploieşteancă

Câtă atenţia dai telefonului tău mobil? Vezi că a păţit o ploieşteancă
Mihai Constantinescu

Este de preferat ca telefonul mobil să nu fie ţinut la vedere, mai ales în locurile aglomerate. A învăţat pe pielea ei o femeie din Ploieşti care a rămas fără telefon în zona Halelor Centrale, ocazie cu care a pierdut date importante, contacte, amintiri dar şi banii  deloc puţini cheltuiţi pe el.

Imediat a cerut ajutorul oamenilor legii care au pornit în identificarea hoţului. Agenții de poliție au procedat la efectuarea de verificări în zonă, în scurt timp depistând un bărbat de aproximativ 50 de ani, care – la vederea lor – ar fi încercat să se îndepărteze. Acesta fost prins, iar în urma controlului corporal sumar asupra sa, a fost găsit telefonul sustras.

Bărbatul în cauză a fost identificat ca fiind un ploieștean de 49 de ani și a fost condus la sediul secției în vederea audierii.

În aceeași zi, a fost reținut pentru 24 de ore, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Ploiești dispunând efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii preventive legale ce se impune.

Dacă faptaşul nu ar fi fost găsit mai exista încă o soluţie pentru a găsi telefonul pierdut, cu ajutorul actele de provenienţă ale mobilului telefonului (chitanţă, factură etc)- În acte există precizat IMEI-ul, un cod în baza căruia telefonul poate fi localizat, evident cu ajutorul poliţiei.

sursa IJP Prahova

foto cu caracter ilustrativ

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor