Cât costă o bătaie în Ploiești? Nici mai mult nici mai puțin de… 200 de lei. Cu atat a fost pedepsit un ploieștean deosebit de agresiv după ce a bătut doi vecini de-ai săi.
Nefericita întâmplare s-a petrecut aseară, în jurul orei 22.30. Polițiștii Secției nr.2 de poliție Ploieşti au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că soțul și soacra sa ar fi fost agresati de către un vecin.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta dar și soțul acesteia în vârstă de 34 de ani care a declarat faptul că în timp ce se afla în fața blocului împreună cu mama sa, la un moment dat, în urma unor discuții în contradictoriu au fost loviți de către un vecin.
La fața locului s-a prezentat și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Prahova care le-a acordat îngrijiri medicale de specialitate persoanelor vătămate, acestea refuzând deplasarea la spital.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost sancționat contravențional cu amendă în valoarea de 200 de lei, conform Legii nr.61/1991.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.
FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV