logo
RNTV Live

Care sunt sfaturile profesorului Cătălin Zaman pentru elevii ce urmează să susţină Evaluarea Naţionala?

Nouă elevi prahoveni au avut lucrări perfecte la Evaluarea Naţională. Alţii s-au mulţumit cu media 1,15
Theo Tănăsescu

Acesta susţine că pentru elevii ce urmează să susţină Evaluarea Naţională este foarte important să citească textele suport de cel puţin două ori. Cătălin Zaman a realizat un ghid cu sfaturi pentru elevii de clasa a VIII-a, în acesta sunt indicaţii referitoare la rezolvarea exerciţiilor, cât şi sfaturi încurajatoare.

“În primul rând, este necesară lecturarea cu atenție a celor două texte la prima vedere, de cel puțin două ori, prima lectură fiind una de acomodare, în care elevul ia contact cu textul propriu-zis. Pe măsură ce va citi primele cinci subiecte, elevul se va întoarce la text și va căuta cu atenție informațiile cerute de aceste exerciții. Sunt itemi simpli, pe care ar fi păcat să îi greșească din neatenție”, spune profesorul. Așadar, primul pas important este lectura atentă, sfătuiește cadrul didactic.

În ceea ce privește subiectul al II-lea, acesta “urmărește creativitatea elevilor, și aici cerințele putând fi diverse, de la o compunere de caracterizare a personajului din textul dat (subiectul primit și la simulare), până la scrisoare, e-mail sau pagină de jurnal, în care elevii să integreze diferite tipare narative (descriptiv, dialogat, pe lângă cel narativ)”. “Aici recomandarea ar fi să-și organizeze ideile bine, în funcție de cele trei componente esențiale (introducere, cuprins și încheiere) și să-și dispună paragrafele corespunzător, armonios, astfel încât aspectul lucrării să fie ireproșabil. De asemenea, să utilizeze ciorna atunci când sunt nesiguri, până vor da o formă finală compunerii!”, sunt sfaturile profesorului.

Continuarea o găsiţi aici

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor