Care sunt documentele cărora li se prelungește valabilitatea pe durata stării de urgență?

sursă foto Autovit

Care sunt documentele cărora li se prelungește valabilitatea pe durata stării de urgență?

Potrivit prevederilor Decretului prezidențial din data de 16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și ale art.12 din Ordonanța militară nr.3/24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, valabilitatea documentelor emise de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor se prelungește până la încetarea stării de urgență și sunt recunoscute de autorități pe teritoriul României. Cetățenii aflați în această situație vor avea la dispoziție 90 de zile de preschimbare a actelor respective, după încetarea stării de urgență.

Documentele pentru care se prelungește valabilitatea până la încetarea stării de urgență sunt:

  • Permisele de conducere românești
  • Autorizațiile de circulație provizorie
  • Dovezile înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare și ale permiselor de conducere eliberate de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor la depunerea dosarelor de înmatriculare/transcriere/certificate de înmatriculare sau preschimbare permise de conducere românești/străine sau duplicate. Dovezile în cauză sunt valabile până la primirea de către titulari/deținători a certificatelor/permiselor de conducere livrate către DRPCIV, prin serviciile poștale

 Totodată, se menține valabilitatea documentelor necesare operațiunilor de înmatriculare/transcriere, examinare sau preschimbare a permisului de conducere obținute de către solicitanți de la alte entități, documente care vor expira în perioada stării de urgență (ex. certificat de autenticitate, fișa medicală, dosar școlarizare și altele) pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgență.

Recomandăm tuturor cetățenilor să consulte site-urile oficiale ale structurilor de specialitate, pentru a afla cu exactitate orarul de funcționare al ghișeelor și condițiile cerute, precum și alte informații de interes, ținând cont de restricțiile instituite prin Ordonanțele militare pe durata stării de urgență.

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here