Cardurile de sănătate sunt blocate de patru zile, în tot acest timp, medicii şi pacienţii având de suferit din cauza faptului că unele farmacii nu dau medicamente pe reţete. Cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate spun că nu ştiu când vor fi remediate problemele tehnice. Şi asta pentru că, CNAS nu mai are contract pentru mentenanţa sistemului IT a cardului de sănătate, de la sfârşitul anului trecut. Se pare că sistemul dă erori cel puţin o dată pe săptămână. Din această cauză, serviciile oferite de medici se validează parţial. Deşi reţetele se pot elibera în mod offline, medicii susţin că nu pot verifica dacă pacientul este asigurat sau nu. În acest fel, aceştia riscă să plătească reţetele compensate, iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte cu orele primirea unei reţete.
sursa – realitatea.net