Distribuirea cardurilor de energie, prin intermediul poștei a început. Cetățenii care le primesc își vor putea plăti cu ele, începând cu 20 februarie, facturile la curent, gaze naturale sau căldură. 

Beneficiarii vor primi 1.400 de lei, în două tranșe. Una în februarie, iar cealaltă în septembrie, ambele a câte 700 de lei. 

Vor fi distribuite aproximativ 2,8 milioane de carduri de energie de către Poșta Română, în mai multe județe din țară. În prima etapă este vorba de şapte județe în care poștașii vor livra aceste carduri către beneficiari, acasă.

Guvernanții au promis că până pe 20 februarie plata facturilor cu aceste carduri se va putea realiza și online. 

Primii beneficiari ai acestui card spun că acesta este un ajutor așteptat de multă vreme, în timp ce alții spun că suma plătită de stat este „micuţă”.

Cardurile se acordă persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani și cu venituri sub 2.000 de lei, dar și celor care primesc ajutor social. De pe carduri nu se pot scoate bani şi nici nu pot fi vândut ori donate.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Mai multe informații găsiți aici: Primii români care au primit cardul de energie: „E un ajutor, dar e micuţă suma”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *