Cardul bancar găsit pe stradă aduce mereu ghinion. Pățania unei tinere
Polițiștii au fost sesizați în mod direct, de către o femeie în vârstă de 62 de ani, din stațiunea Sinaia, că la data de 30 ianuarie, în jurul orei 12.00, aflându-se la cumpărături în orașul Bușteni, și-ar fi pierdut cardul bancar, . A observat ulterior, prin intermediul aplicației de pe telefonul mobil, efectuarea a 6 tranzacții.
Din cercetări, a reieșit faptul că prejudiciul total este de 398 de lei, tranzacții cu valori până în 100 de lei, în acest mod nefiind necesară introducerea codului pin aferent cardului.
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au identificat pe tânăra în vârstă de 27 de ani, din oraș, bănuită de săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.