logo
RNTV Live

Campania Poliţiei Române: Rezistă în faţa tentaţiei de a consuma droguri!

9635
rnews

În contextul în care, la nivelul Poliției Române, luna noiembrie este dedicată prevenirii consumului și traficului de droguri, și în județul Prahova polițiștii au intensificat activitățile informative în acest domeniu. Oamenii legii au pregătit elevilor și cadrelor didactice proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool și droguri, prin promovarea unor alternative sănătoase de a petrece timpul liber și de dezvoltare capacității de a rezista în fața tentațiilor cu un anume grad de pericol.  Intervențiile preventive vizează elevi de școală generală, de liceu și chiar studenți, aceștia aflându-se la vârsta la care sunt cel mai vulnerabili în ceea ce privește riscul de victimizare – curiozitate, teribilism, anturaj nepotrivit, presiunea grupului și, nu în ultimul rând, posibile probleme de comunicare cu cei care ar trebui să îi supravegheze, respectiv părinții. Mesajele polițițiștilor sunt adaptate în funcție de vârsta și de capacitatea de asimilare a publicului țintă. Pentru informarea corectă și conștientizarea întregii populații școlare asupra pericolelor la care sunt sunt supuși prin consumul acestor substanțe, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, vă adresează următoarele recomandări:

Consumul de substanțe cu efect psihoactiv, fie că vorbim despre droguri legale (spre exemplu alcool) sau ilegale, este asociat cu comportamente deviante, putând ajunge chiar la comiterea de infracțiuni grave;

Nu trăiți cu iluzia că problemele cu care vă confruntați vor dispărea odată cu consumul acestor substanțe. Realitatea este că ele vă pun în pericol sănătatea, relația cu cei din jur, viitorul, viața;

Fiți atenți la cercul de prieteni, nu ezitați să vă schimbați anturajul atunci când considerați că au procupări pre-delincvente (consum de alcool, absenteism sau abandon școlar);

Nu desconsiderați comunicarea cu părinții, sfaturile care vin din relații sincere de prietenie sau recomandările autorităților cu privire la pericolul consumului de droguri. Un moment de reflectare poate salva viața unei persoane tentate să încerce efectele drogurilor;

Un consumator de droguri este o persoană care are nevoie de ajutor. Astfel de persoane trebuie îndrumate către instituțiile abilitate, care dispun de specialiști și metode adecvate pentru a-i ajuta să scape din lanțul dependenței.

La fel cum renunțarea la droguri este, mai presus de toate, un act de voință, a rezista în fața tentației de a le consuma pentru prima dată ține de puterea fiecăruia de a spune ”NU”. Conștientizarea pericolului reprezintă doar primul pas.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor