Se apropie finalizarea procesului de marea recalculare a dosarelor de pensii, iar Casa Națională desfășoară negocieri pentru achiziționarea sistemului informatic necesar. Odată finalizată digitalizarea, cele aproape 5 milioane de dosare vor fi recalibrate, iar în luna septembrie, românii vor începe să primească noile pensii.
Nu toți vor primi însă a doua majorare și se schimbă și regulile pentru indexarea de anii viitori.
Normele de aplicare vor fi disponibile în mod transparent până pe data de 25 februarie. După această dată, ele vor fi adoptate, iar odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial, Casa de Pensii va putea semna contractul pentru sistemul informatic, conform informațiilor de la realitatea.net.
După acest pas, toți agajații de la casele teritoriale de pensii vor fi instruiți, iar după finalizarea etapei de evaluare și digitalizare va începe și acest proces de recalculare.
Estimare: 1,6 milioane de pensionari rămân cu indexarea de 13,8%
Până în acest moment au fost digitalizate peste 95% dintre dosare. Din mai și până în august, românii vor primi deciziile de recalculare, iar în septembrie vor primi noile pensii.
Sunt aproximativ 3 milioane de români care vor primi această a doua majorare. Cei care nu primesc a doua majorare vor primi poate majorări mai mici în următorii ani, pentru că indexarea cu rata inflatiei se va face la procentul recalculat.
Conform estimărilor, aproximativ 3 milioane de români primesc a doua majorare iar aproximativ 1,6 milioane de români rămân cu indexarea de 13,8%.
Dacă în momentul în care pensia va fi recalculată și procentul va fi mai mic, se va menține cunatumul aflat în plată în aceste momente, astfel încât pensia să nu scadă, însă indexarea cu inflația de anul viitor se va face la acel procent recalculat.