Nemulţumire în comuna Ariceştii Zeletin după ce 530 de familii au fost înştiinţate de primărie că sunt bune de plată pentru branşamentul la apă, deşi iniţial li s-a spus că acest serviciu nu costă nimic. În perioada 2010-2012 când au fost făcute lucrările de alimentare cu apă în comună, administraţia locală le-a spus oamenilor că branşările sunt gratuite, aşa că fiecare a primit ca ţeava să-i ajungă în curte cu tot cu apometru. În urmă cu două săptămâni, însă, o scrisoare de la primărie a bulversat viaţa tihnită a oamenilor din Ariceştii Zeletin. Curtea de Conturi Prahova a făcut un control în 2014 şi a constatat că gratuitatea nu este legală, că oamenii ar fi trebuit să plătească pentru achiziţionarea şi montarea branşamentelor. Oamenii sunt supăraţi că trebuie să plătească acum 407 lei pentru branşamentul anunţat ca fiind gratuit. Comuna este îmbătrânită, cu case răspândite pe dealuri, iar proiectul a putut fi posibil cu ajutorul unui parteneriat între consiliul local şi Consiliul Judeţean Prahova. „Mâine vom face o şedinţă, la ora 10, prin care dorim să-i informăm pe oameni cu privire la aceste aspecte. Nu avem încotro. Curtea de conturi a decis aşa, iar instanţa, pentru că în ultimii ani ne-am judecat, i-a dat câştig de cauză. Ştim că este greu, şi familia mea va plăti şi părinţii mei la fel. De aceea ne-am gândit la plata în tranşe pentru ca totată lumea să-şi permită să plătească”, a declarat viceprimarul Marius Dănescu. Primarul Florin Roşu a completat:”Din păcate, oamenii au uitat când în 2008 stăteau la coadă să ia apă cu noroi de la fântână. Vă daţi seama că nu aveam de unde să ştim că este o problemă. Eu sunt primul care a plătit, că aşa mi se pare şi normal. Ştiu că le este greu că au bani puţini mulţi dintre ei, dar este vorba de aplicarea legii”.

foto ilustrativa-ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *