Primăria Municipiului București a lansat pagina oficială AER 2030 pe Facebook, o platformă dedicată informării publice și monitorizării calității aerului în Capitală.
Inițiativa face parte dintr-un amplu demers de transparență și implicare civică, menit să ofere locuitorilor acces direct la date și informații privind acțiunile întreprinse pentru reducerea poluării și îmbunătățirea mediului urban.
Pe pagina AER 2030 sunt publicate constant informații despre stadiul elaborării Planului Integrat de Calitate a Aerului (PICA) – document strategic esențial pentru protejarea sănătății populației și pentru dezvoltarea unui oraș mai curat și mai sustenabil. Planul stabilește măsuri concrete de reducere a poluanților și de creștere a calității vieții bucureștenilor.
Un element central al proiectului îl reprezintă realizarea unui nou studiu privind calitatea aerului în București, bazat pe modelarea matematică a dispersiei poluanților atmosferici. Studiul va oferi o imagine precisă asupra zonelor cele mai afectate de poluare și va sta la baza deciziilor viitoare privind mobilitatea urbană, transportul și spațiile verzi. Primăria încurajează bucureștenii să participe activ la acest proces, completând până la data de 10 octombrie chestionarul privind percepția asupra calității aerului în oraș. Formularul poate fi accesat online aici
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.