Brigitte Bardot, în vârstă de 91 de ani, trece printr-o perioadă delicată de sănătate!
Marea legendă a cinematografiei franceze a fost internată timp de trei săptămâni la spitalul privat Saint-Jean din Toulon, după ce a suferit o intervenție chirurgicală la începutul lunii octombrie.
Deși detaliile privind afecțiunea de care suferă nu au fost făcute publice, presa franceză notează că starea actriței ar fi fost considerată îngrijorătoare, întrucât ar fi fost diagnosticată cu o boală gravă.
Brigitte Bardot a fost externată și se află acum acasă, unde urmează un proces de recuperare lent, dar evoluția sa este una favorabilă, potrivit apropiaților.
Brigitte Bardot a devenit un simbol al cinematografiei mondiale în anii ’50 și ’60, remarcându-se prin frumusețea sa naturală și personalitatea nonconformistă. Rolul care i-a adus faima internațională a fost cel din filmul „Manina, fata în bikini” (1952), care a stârnit controverse la vremea respectivă și a lansat-o pe scena mondială.
A urmat o carieră de succes cu filme celebre precum „Fata obraznică”, „Culesul margaretelor” și „Și Dumnezeu a creat femeia” – producție care a devenit una dintre cele mai profitabile pelicule străine din Statele Unite la acea vreme.
Supranumită „sex-symbolul Europei”, Bardot a devenit ulterior cunoscută și pentru profunzimea artistică și influența sa asupra culturii globale.
După retragerea din actorie, în 1973, Brigitte Bardot și-a dedicat viața apărării drepturilor animalelor. A înființat Fundația Brigitte Bardot, prin care militează pentru protejarea și salvarea animalelor la nivel mondial.
Deși apare rar în public, vocea ei continuă să se facă auzită prin activitatea neobosită a organizației pe care o conduce.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro