salon de carte sursa foto Brasov TV

Salonul Internațional de Carte Bookfest își deschide porțile la Romexpo miercuri, de la ora 10:00. Intrarea este gratuită pe toată durata evenimentului, care se desfășoară între 29 mai și 2 iunie.

La Bookfest, cititorii vor avea acces la aproximativ un milion de volume, sute de titluri noi, circa 300 de lansări de carte și dezbateri, precum și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Aproximativ 200 de expozanți din toată țara, împreună cu reprezentanțe culturale din București, vor fi prezenți zilnic de miercuri, 29 mai, până duminică, 2 iunie, între orele 10:00-20:00 și 10:00-21:00 (vineri și sâmbătă).

Republica Moldova este invitatul de onoare al celei de-a XVII-a ediții a celui mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții. Vizitatorii se vor bucura de numeroase evenimente desfășurate la standurile editurilor, pe scenele Arena, Matca și Arca, precum și la Cafeneaua Artelor, Cafeneaua Literară și în noul spațiu BooksToScreen.

Pe lângă evenimente cu autori de renume, Bookfest oferă cărți la prețuri reduse, unele edituri având discounturi de până la 80%. Cei mici sunt așteptați la Clubul Bookfest Junior pentru discuții, ateliere, jocuri și tombole. Sloganul țării invitate, Republica Moldova, este „Te cuprind, Republica Moldova”. Moldova a pregătit aproximativ 40 de evenimente, de la lansări de carte la dezbateri.

  • Deschiderea oficială a târgului va avea loc miercuri, 29 mai, la ora 12.00, cu participarea oficialităților din România și Moldova.

Organizatorii Bookfest propun duminică o dezbatere pe scena Arena despre rolul președintelui țării, împreună cu lansarea cărții „Ce vrem de la președintele țării?”. Sâmbătă, vor fi discutate riscurile pentru România până în 2035, iar editura Polirom aduce lansări de cărți și dezbateri diverse. Gabriel Liiceanu va lansa „Scrisoare către Dorothea” la standul Humanitas sâmbătăț

La Bookfest 2024, vor fi lansate și alte volume, iar pasionații de istorie sunt așteptați la lansarea volumului „Din vremea lui Tudor” vineri, de la standul Humanitas. Sâmbătă, Radu Paraschivescu va lansa „Libertatea de depresie” la editura Humanitas, iar Mimi Brănescu va prezenta „Şase piese, un autor” la standul Humanitas joi. Vineri, Biblioteca Polirom va prezenta nouătităţi editoriale, iar editura Humanitas Fiction invită duminică la o masă rotundă despre lumea văzută cu sufletul. Editorul Bogdan Alexandru-Stănescu va vorbi despre titlurile Anansi Pandora M, iar editura Trei va prezenta „Omul Portocaliu şi alte povestiri terapeutice” duminică.

Editura Vremea aduce la Bookfest o masă rotundă despre iubirea pentru București. Corint va prezenta „Oppenheimer: Un prometeu american” duminică, iar editura Academiei Române va lansa „Amintiri din Chirurgie” miercuri.

Editura Creator aduce lansarea a trei volume importante, iar Lebăda Neagră va prezenta mai multe volume, inclusiv „Conspiraţia cearşafurilor. Jurnal european” duminică.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *