Marian Neacșu nu îl va înlocui pe Dragoș Anastasiu în Guvern, susține liderul interimar al PSD

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că vicepremierul Marian Neacșu nu va prelua atribuțiile lui Dragoș Anastasiu în Guvern, în urma demisiei acestuia din cauza scandalului de corupție de la ANAF. Grindeanu consideră că varianta potrivită pentru coordonarea grupului de reformă a companiilor de stat ar fi chiar premierul Ilie Bolojan.

„Nu, eu nu cred că lucrurile trebuie discutate în această formă”, a spus Sorin Grindeanu, întrebat despre varianta ca Marian Neacșu să-l înlocuiască pe Anastasiu. Liderul PSD a subliniat că premierul Ilie Bolojan va explica viziunea sa asupra acestei structuri de guvern, după o discuție programată miercuri în coaliție.

După demisia lui Dragoș Anastasiu, funcția de coordonator al grupului de reformă a companiilor de stat a rămas vacantă. Potrivit surselor, PSD ar fi luat în calcul ca Marian Neacșu să preia conducerea grupului, dar Grindeanu exclude această variantă pentru moment.

„Dacă nu găsește rapid această propunere, propunerea pe care aș face-o acum este să preia dânsul acest grup, fiindcă autoritatea de prim-ministru e peste una de vicepremier”, a precizat Grindeanu, menționând că Ilie Bolojan a vrut încă de la început un vicepremier apolitic pentru această responsabilitate.

Rămâne de văzut cine va coordona mai departe reformele din companiile de stat, după discuțiile din coaliție.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.