Bolile de inimă sunt accentuate de alergiile alimentare

Mâncare-1200x545_c
Andrei-Vlăduț Gușter

Potrivit unei noi cercetări, răspunsurile alergice la alimente obișnuite, precum lactatele și alunele, ar putea reprezenta o cauză semnificativă și până acum neidentificată a bolilor de inimă.

Studiul efectuat de o echipă de oameni de știință de la Centrul medical american al Universității din Virginia (UVA) a evidențiat că acest risc crescut ar putea fi comparabil sau chiar mai mare decât riscurile asociate cu fumatul, diabetul și poliartrita reumatoidă.

Cercetătorii de la UVA au examinat mii de adulți pe o perioadă extinsă și au descoperit că persoanele care au produs anticorpi ca răspuns la anumite alimente, inclusiv produse lactate, prezentau un risc semnificativ mai mare de deces cardiovascular.

Aceste concluzii s-au menținut chiar și atunci când s-au luat în considerare factorii de risc tradiționali pentru bolile de inimă, precum fumatul, tensiunea arterială ridicată și diabetul. Una dintre legăturile cele mai puternice a fost observată în cazul laptelui de vacă, dar și a altor alergeni, cum ar fi arahidele și creveții.

Acesta este primul studiu care a evidențiat o asociere între anticorpii IgE (imunoglobulina E) la alimente comune și un risc crescut de mortalitate cardiovasculară, conform cercetătorilor.

Deși constatările nu confirmă cu certitudine că acești anticorpi alimentari sunt cauza riscului crescut, ele se bazează pe studii anterioare care au identificat legături între inflamația alergică și bolile de inimă.

Aproximativ 15% dintre adulți produc anticorpi IgE ca răspuns la alimente precum laptele de vacă și arahidele, chiar dacă nu prezintă alergii alimentare evidente.

Studiul recent a constatat că riscul cel mai crescut de deces cardiovascular a fost la persoanele care aveau anticorpi, dar care continuau să consume aceste alimente în mod regulat, suggerând că nu sufereau de o alergie alimentară severă.

Cercetătorul Jeffrey Wilson, specialist în alergii și imunologie la Facultatea de Medicină a Universității din Virginia, a subliniat că, deși aceste răspunsuri imune la alimente nu sunt suficient de puternice pentru a provoca reacții alergice acute, ele ar putea totuși să cauzeze inflamații și, în timp, să contribuie la afecțiuni precum bolile de inimă.

Descoperirile sunt rezultatul unei investigații începute după ce membrii echipei UVA au identificat legături între o formă rară de alergie alimentară provocată de mușcătura unei căpușe și bolile de inimă.

Această formă de alergie, denumită adesea „alergie la carne roșie”, transmite sensibilitate la un anumit zahăr găsit în carne și a fost legată de simptome precum urticarie, dureri de stomac și dificultăți de respirație, uneori chiar anafilaxie, după consumul de carne de vită sau porc.

Echipa de cercetare a analizat datele colectate de la peste 5.000 de participanți și a constatat că anticorpii IgE la cel puțin un aliment au fost asociate cu un risc semnificativ mai mare de deces cardiovascular, în special în cazul sensibilității la lapte și al altor alimente comune.

Cercetătorii consideră că aceste răspunsuri alergice la alimente ar putea influența inima prin activarea unor celule specializate, numite mastocite, care, în cazul persistenței activării, pot contribui la inflamație și la formarea de plăci aterosclerotice, agravând riscul de atac de cord sau alte afecțiuni cardiace.

Deși sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege pe deplin implicatiile acestor descoperiri, cercetătorii văd posibilitatea ca în viitorul apropiat testele de sânge să poată oferi informații personalizate despre dietele benefice pentru sănătatea inimii.

Sursă: 360medical.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

COREP 07 SRL - Firma de constructiiblejoigratielanovacgristotermo-ploiestiromsilvaspalatoria-haroldrompetromparc industrialCabinet veterinareko-angajeazaekond-angajeazasponsor