logo
RNTV Live

Bogdan Nica, director SJU, reacție dură pe tema termoficării Ploieștiului: Am stat cu aerele condiționate și am ținut bebelușii în incubatoare

nica_bogdan_large
Dumitrescu Vlad

CJ Prahova și-a propus să atragă noi fonduri pentru investiții la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Drept urmare, legislativul prahovean a aprobat trei proiecte de hotărâre menite să schimbe calitatea serviciilor oferite de cea mai mare unitate spitalicească din județ.

Concret vorbim despre achiziția de echipamente medicale pentru reducerea infecțiilor nosocomiale, diversificarea serviciilor oferite la Maternitatea Ploiești și introducerea unor sisteme de cogenerare pentru creșterea eficienței energetice la nivelul unității sanitare.

Singurul proiect care a provocat dezbateri în timpul ședinței a fost cel legat de  sistemele de cogenerare pentru creșterea eficienței energetice la nivelul unității sanitare.

Totul a început cu o propunere a consilierului județean Emil Calotă de completare a titulaturii proiectului de hotărâre cu sintagma ”cogenerare de energie termică și energie electrică” și a culminat cu un atac dur lansat de Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, la adresa Primăriei Ploiești, făcând referire la problemele legate de termoficare.

”Eu vreau să treacă proiectul pentru că nu mai pot să risc ca din vina unei administrații locale cu probleme pe care le știm cu toții, cu tot sprijinul dumneavoastră, al Consiliului Județean, pentru care vă mulțumim și eu și colegii mei din spital, am stat cu aerele condiționate și am ținut bebelușii în incubatoare. D-aia doresc o soluție rapidă, o soluție eficientă, care să-mi reducă și factura de curent care e foarte mare”, a susținut Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

În ceea ce privește achiziția de echipamente medicale pentru reducerea infecțiilor nosocomiale, proiectul va fi finanțat în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență.

În acest context, Consiliul Județean Prahova și Spitalul Județean de Urgență Ploiești urmează să încheie un acord de parteneriat pentru depunerea și implementarea proiectului.

“În măsura în care aceste structuri vor fi dotate la nivelul standardelor internaționale în ceea ce privește asigurarea izolării pacienților (saloane cu un singur pat), a precauțiilor suplimentare de contact (accesul la echipament personal de protecție, produse medicale pentru asigurarea asepsiei, educația continuă a personalului în privința igienei), a precauțiilor suplimentare pentru transmiterea respiratorie sau prin aerosoli (echipament special de protecție, camere/saloane cu presiune negativă), aceste investiții vor conduce, pe termen lung, la consolidarea sistemului de sănătate din România și la reducerea impactului major pe care circulația germenilor multi rezistenți la antibiotice îl are, nu doar la nivel național. De asemenea, în vederea prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale se urmăresc investiții în spitalele existente în controlul microbiologic al aerului din blocurile operatorii și din unitățile de terapie intensivă, prin instalații specifice de aer condiționat, instalații de dezinfectare a personalului medical, precum și echipamente de decontaminare a mediului și pentru sterilizare. Adaptarea infrastructurii existente pentru aceasta componentă include investiții pentru achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale, prin dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie specializate, achiziționarea de echipamente destinate sistemelor de decontaminare, dezinfecție aer, suprafețe și sau echipamente, sisteme de sterilizare instrumentar medical și echipamente bazate pe tehnologii moderne cu plasmă, UV, etc .” consemnează referatul de aprobare care însoțește proiectul.


Propunerea va fi înaintată spre finanțare prin PNRR, în cadrul Componentei C12 – Sănătate, valoarea totală fiind de 34.892.609,85 lei (inclusiv TVA).

Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri au mai fost incluse inițiativele privind depunerea proiectelor “Creșterea diversității și complexității serviciilor medicale curative prin asistență medicală ambulatorie – locație Mihai Bravu” (20.982.957,94 lei, inclusiv TVA – tot prin PNRR) și “Creșterea eficienței energetice prin introducerea sistemelor de cogenerare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești”.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor