Un tur al lăcașurilor de cult ne face să descoperim … Buzăul spiritual cu ale sale povești fascinante.
În județul Buzău găsim Mănăstirea Poiana Mărului. Lăcașul de cult și-a dobândit unicitatea prin suprafața interioară foarte mare, necaracteristică bisericilor din lemn și prin respectarea programului liturgic de pe Muntele Athos.
Mănăstirea Cetate Bradu este cunoscută și ca Mănăstirea Doamnei Neaga. Lăcașul are un trecut tumultos, strâns legat de mari personalități care au scris pagini importante de istorie, după cum transmite Consiliul Județean Buzău.
La Năeni găsim Biserica dintr-o piatră, considerată unică în Europa. Altarul, catapeteasma bisericii, zidurile ce o înconjoară, totul a fost sculptat în piatră, un lucru rar întâlnit în ortodoxia europeană.
Mănăstirea Ciolanu este una dintre cele mai vechi aşezari monahale din județul Buzău și un reper important al turismului religios buzoian.
Iar la Aluniș descoperim Biserica rupestră care a fost ctitorită în anul 1274, fiind una dintre puținele biserici săpate în piatră din România, în care încă se mai țin slujbe.
foto: Facebook