logo
RNTV Live

BioNTech/Pfizer: Negocieri cu UE. Propun plata a jumătate din fiecare doză de vaccin anti-Covid anulată

vaccin
Dumitrache Catalina

Grupurile farmaceutice Pfizer Inc şi BioNTech vin cu o propunere către Uniunea Europeană, pe fondul surplusului de vaccinuri COVID-19. Statele membre ar plăti jumătate din fiecărei doze de vaccin Covid anulate, din cele aproximativ 70 de milioane.

Blocul comunitar negociază un acord revizuit cu BioNTech/Pfizer, cu toate că Parchetul European a deschis o anchetă privind contractul iniţial semnat cu această companie.  Noul contract include o prevedere conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţ, adică aproximativ 10 euro(11 dolari) până în 2026, dar și posibilitatea UE de a face trecerea la noi tipuri de vaccin concepute pentru orice viitoare versiuni ale virusului, informează Financial Times.

Reuters a dezvăluit în ianuarie că există discuţii între UE şi cei doi producători de medicamente, cu ideea de a reduce cele 500 de milioane de doze de vaccin COVID-19 pe care Bruxelles-ul s-a angajat să le cumpere în acest an, în schimbul unui preţ mai mare.

Negocierile cu BioNTech/Pfizer vin într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică. Evaluată la 148 de miliarde de dolari, acesta speră că investițiile vor fi relansate. Astfel, se va extinde accesul la medicamente ieftine, într-un moment în care bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării COVID-19.

BioNTech/Pfizer a spus că discuţiile cu Comisia Europeană s-au derulat ,,cu bună credinţă de către toate părţile” şi că grupul este angajat să găsească ,,soluţii pragmatice”. Nu a dorit să comenteze articolul din Financial Times în care se citau clauzele de confidențialitate.

Sursa: AlephNews

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor