Biroul Electoral Central a primit plângeri privind acțiuni de propagandă desfășurate online și reamintește că orice formă de promovare electorală este interzisă după finalul campaniei, inclusiv în ziua alegerilor.

Biroul Electoral Central (BEC) a fost sesizat, sâmbătă, cu mai multe plângeri legate de acțiuni de propagandă desfășurate pe rețelele de socializare, după încheierea oficială a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025.

Într-un comunicat transmis presei, BEC reamintește că, potrivit legii, campania electorală s-a încheiat oficial sâmbătă, 3 mai, la ora 07:00, iar de la acel moment orice formă de propagandă este interzisă. Această interdicție este valabilă inclusiv în ziua votului, duminică, 4 mai.

„Odată cu încheierea campaniei, desfășurarea oricărei forme de propagandă electorală este strict interzisă, inclusiv în ziua votării. Această interdicție se aplică tuturor mijloacelor de comunicare – presa scrisă, audiovizual, online și rețelele de socializare”, precizează BEC.

Autoritatea electorală face apel la toți competitorii electorali, dar și la susținătorii acestora, să respecte cu strictețe legislația în vigoare, indiferent de canalul utilizat pentru comunicare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook facebook.com/republikanews.