logo
RNTV Live

Bătută pe stradă pentru 1 200 de lei și un telefon mobil

talharie
Erika Stoica

Bătută pe stradă pentru 200 de lei și un telefon mobil

Ieri, în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 47 de ani, din comuna Dragomirești Vale, despre faptul că un bărbat necunosvut, ar fi deposedat-o, prin violență, de 1.200 de lei și de un telefon mobil, bunuri pe care le avea asupra sa, în timp ce se afla pe o stradă în comuna Poienarii Burchii.

În urma verificărilor efectuate, la scurt timp, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comună.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate.

Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor