Bărbat reținut pentru tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat rivalul într-un complex comercial din Sectorul 6!
Un bărbat de 40 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice, după ce și-a atacat cu un cuțit fostul partener al actualei sale soții.
Incidentul a avut loc marți seară, într-un complex comercial din Sectorul 6 al Capitalei.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, conflictul a izbucnit în jurul orei 20:00, după ce victima, un tânăr de 26 de ani, l-a lovit cu pumnul pe inculpat, acesta căzând la pământ. Deși agresorul nu se mai afla într-un pericol iminent, el a urmărit victima și a înjunghiat-o în spate cu un cuțit, provocându-i două plăgi ce au dus la instalarea unui pneumotorax.
Fapta a fost comisă în loc public, în fața mai multor persoane, care au resimțit teamă în urma celor întâmplate. Procurorii precizează că între cei doi exista un conflict mai vechi, victima având interdicția de a se apropia de soția inculpatului, în baza unui ordin de protecție.
Un cadru medical aflat întâmplător la fața locului i-a acordat victimei primele îngrijiri, până la sosirea ambulanței. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență, unde a fost operat. Starea sa este stabilă.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, cu sprijinul Secției 22 Poliție.
Anterior incidentului, femeia de 40 de ani, actuala soție a inculpatului, solicitase intervenția Poliției după ce fostul său partener i-a spart geamul locuinței.
Pe numele acestuia fusese emis un ordin de protecție.
Ulterior, bărbatul a mers în complexul comercial unde se afla femeia împreună cu soțul ei, moment în care conflictul dintre cei doi a degenerat în violență.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro