logo
RNTV Live

Bani mai mulți la pensii din toamnă. Vezi cine îi va primi!

pensiile-romanilor-6-800×538
Erika Stoica

Pensionarii din România primesc o veste bună, conform declarației făcute de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu. Potrivit calculelor efectuate, unii pensionari se pot aștepta la un supliment de până la 1.500 de lei la recalcularea pensiilor în luna septembrie. Spre exemplu un pensionar care în prezent primește o pensie lunară de 2.192 de lei și are un stagiu contributiv de 36 de ani. După recalculare, acesta ar urma să primească o majorare de aproximativ 65%, ceea ce înseamnă în medie 1.500 de lei în plus.

“Un fost tâmplar de la Antrepriza Construcții-Montaj are în prezent 36 de puncte contributive calculate efectiv pe contributivitate și a lucrat 43 de ani, o lună și 23 de zile. Pentru calculul punctelor de stabilitate, folosim doar stagiul de cotizare contributiv, care se compune din primele două componente, condiții normale și condiții de grupă. Stagiul contributiv este de 36 de ani și 7 luni, iar în prezent are o pensie în plată de 2.192 de lei. Acesta are un număr total de puncte de stabilitate de 7,8331. Aceste puncte de stabilitate se adaugă la punctele contributive, rezultând un număr total de puncte de 44,73073. Astfel, de la 2.192 de lei, cât este pensia în prezent pentru domnul pensionar din Sectorul 5, va ajunge la 3.624 de lei, ceea ce înseamnă o diferență de 1.432 de lei în plus. Aceasta va fi suma pe care o va primi după recalculare, începând cu 1 septembrie, rezultând o creștere de 65,33%”, a explicat șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, într-o intervenție la Antena 3 CNN.

Această măsură va aduce un sprijin semnificativ pentru mulți pensionari, îmbunătățindu-le veniturile și, implicit, calitatea vieții. Recalcularea pensiilor este un pas important în asigurarea unui sistem de pensii echitabil și sustenabil pentru toți beneficiarii.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor