logo
RNTV Live

Bani de la Guvern pentru telesalariaţi

sursă foto Stirile Kanal D
Mihai Constantinescu

Telesalariaţii, ajutor financiar

Pandemia de coronavirus şi-a pus accentul în viaţa oamenilor. Unii angajatori s-au adaptat din zbor şi au introdus în firma lor telemunca, acea forma de organizare a muncii prin care salariatul, in mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, iî alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Senatul a adoptat cu amendamente, ieri, în plen, OUG nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul pandemiei de COVID-19. Prevederile referitoare la ajutorul acordat telesalariaţilor sunt extinse şi pentru starea de alertă.

 Ordonanţa prevede că, pentru desfăşurarea activităţii în regim de telemuncă, se acordă, o singură dată, angajatorilor pentru fiecare telesalariat un sprijin financiar în valoare de 2.500 de lei. Banii se dau cu scopul achiziţionării de pachete de bunuri şi servicii tehnologice necesare desfăşurării activităţii în regim de telemuncă.

“Suma se acordă, în ordinea depunerii solicitărilor, până la 31 decembrie 2020, din bugetul asigurărilor de şomaj, prin ANOFM, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie. Şi anume angajatorilor, pentru angajaţii care au lucrat, pentru cel puţin 15 zile lucrătoare, în regim de telemuncă în perioada stării de urgenţă“, prevede ordonanţa în forma Guvernului, completată de Senat, cu „starea de alertă“.

Citeşte continuarea AICI

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/cel-mai-cautat-loc-din-prahova-renumit-pentru-aerul-curat-temperaturile-scazute-si-beneficiile-multiple-asupra-sanatatii-turistii-l-au-redescoperit-pe-timpul-pandemiei-video/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/groapa-cu-titlu-de-veteran-din-cea-mai-circulata-zona-din-ploiesti-are-mai-mult-de-doi-ani-de-zile-de-cand-asteapta-asfalt-foto/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi republikanews.ro

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor