Astăzi, elevii de clasa a XII-a au trecut prin a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2025, susținând testul la Matematică sau Istorie, în funcție de profil. Timpul alocat a fost de trei ore.
Peste 108.000 de elevi din toată țara s-au înscris la sesiunea curentă, majoritatea fiind din promoția actuală. Examenul a început la ora 9:00, cu accesul în săli permis până la 8:30.
Vineri, 14 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului, iar pe 16 iunie vor susține examenul la limba maternă elevii din minoritățile naționale. Primele rezultate vor fi afișate pe 20 iunie, contestațiile putând fi depuse în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, precum și pe 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iunie.
Pentru a promova, elevii trebuie să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și media generală 6. Ministerul Educației a pus la dispoziție linia TELVERDE 0800 801 100 pentru raportarea problemelor legate de organizare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook