După ce, în tur, “lupii” s-au impus cu 4-1 pe terenul de la Liliești, astăzi, în fața unei asistențe extrem de redusă față de condițiile atmosferice perfecte, “petroliștii” Ploieștiului încearcă să-și apropie victoria care să o mențină în fruntea clasamentului și după această a XX-a etapă.
Gazdelor le lipsesc doi dintre titulari, Daniel Chiriță și Dragoș Gheorghe, primul având de suportat etapa de suspendare după eliminarea de la Brebu, cel de-al doilea fiind obligat să trateze o pubalgie inghinală
Meciul a debutat cu o fază de atac a gazdelor, Ilie Dumitrescu fiind faultat la 20 de metri de către portarul Costache, din poziție de ultim apărător. Arbitrul Căunei, pripindu-se în opinie persoanală, l-a eliminat pe apărătorul buturilor chiar la prima fază ofensivă a “lupilor”! Afirmația vine în ideea că atacantul și-a prelungit balonul în lateral, atacul goal-keeperului fiind penalizabil doar cu cartonaș galben!
În minutul 9, după o centrare perfectă venită de la I. Dumitrescu, ALECSANDRU a înscris de la 8 metri, lovitura sa de cap ducând balonul sub bară, peste portarul oaspeților: 1-0!
Două minute mai târziu, Stănescu a fost aproape de golul al doilea, șutul său de la 11 metri trimițând mingea puțin pe lângă buturile lui Lixandru! Elevii lui Grigore și-au continuat raidurile ofensive iar N. POPESCU (16) a marcat al doilea gol după o pasă de maestru a lui Păun: 2-0! Nici nu s-au terminat ovațiile din tribune și I. DUMITRESCU (18) a bifat a treia reușită, mingea șutată din 2-3 metri intrând în plasă la colțul scurt: 3-0!
Ocaziile Petrolului au continuat, Dumitrescu (25) fiind la câțiva centimetri de golul al patrulea, reușită pe care nu și-a putut-o refuza PĂUN, după pasa filtrantă a lui Nini Popescu: 4-0!
Spre lauda ei, echipa antrenată de Bobi Codreanu nu a făcut anti-joc dar omul în minus a cântărit destul, Petrolul zburdând pe excelentul gazon al arenei. A fost scorul primului mitan, Cl. Tudor&Co. arătând cine este stăpâna pe arena ploieștenilor!
După reluare, chiar dacă a avut permanent inițiativa, echipa “lupilor” nu a mai punctat în ritmul primei reprize.
Totuși, golul al cincilea a venit oarecum normal, după ce Velisar a oferit un assist perfect lui PRUNESCU iar efortul fundașului central a fost răsplătit: 5-0! (foto)
Prima ocazie mare de gol a echipei vizitatoare s-a produs în minutul 82 atunci când Alin Gheorghe a pătruns prin flancul drept și, din mișcare, a șutat în bara exterioară, la vinclul din stânga lui Marinică!
Casetă
Petrolul Ploiești – Petrolul Băicoi 5-0 (4-0)
Stadion: “Ilie Oană”. Spectatori: circa 2500. Marcatori: Alecsandru (9), N. Popescu (16), I. Dumitrescu (18), Păun (31), Prunescu (69)
Petrolul Ploiești: Marinică – Catană, Prunescu, Alecsandru, Velisar – Butufei (65 Olaru) – N. Popescu (71 A. Radu), Cl. Tudor (cpt), Păun (61 Nițescu), I. Dumitrescu – Stănescu (51 Vintilă). Antrenor: Octavian Grigore.
Petrolul Băicoi: Costache – Georgescu, Duca, Zamfir, Mocanu (29 Militaru) – Rusu (cpt), Zăinescu (4 Lixandru) – A. Gheorghe, Dorișor (72 A. Ștefan), Dudulescu (82 Calița) – A. Ilie. Antrenor: Bobi Codreanu.
Cartonaș galbene: Butufei (60)
Cartonaș roșu: V. Costache (2)
Au arbitrat: Viorel Căunei (Plopeni) – Alin Ionică și Alexandru Chivu (ambii din Ploiești).
Observator: Ion Mihai (Ploiești)