Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de Cod Galben și Cod Portocaliu privind fenomene meteo severe, valabile până diseară, la ora 23:00
Cod Galben – între orele 10:00 și 23:00 este prognozată instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor atinge 20–30 l/mp și, izolat, peste 40–50 l/mp.
Cod Portocaliu – între orele 14:00 și 21:00 sunt așteptate ploi abundente, însoțite de descărcări electrice frecvente, vânt puternic, vijelii și grindină. În intervale scurte, precipitațiile vor cumula 40–50 l/mp, iar local pot depăși 60 l/mp.
Pentru siguranța populației, autoritățile recomandă:
- amânarea activităților în aer liber și evitarea lucrului la înălțime;
- închiderea ferestrelor și fixarea obiectelor din exterior care pot fi luate de vânt;
- evitarea zonelor cu arbori, stâlpi sau panouri publicitare;
- curățarea șanțurilor și rigolelor pentru a permite scurgerea apei;
- evitarea traversării sau apropierii de cursurile de apă aflate în creștere.
Cetățenii pot consulta platforma fiipregatit.ro și aplicația DSU pentru informații utile în situații de urgență, precum și site-ul meteoromania.ro pentru detalii despre zonele vizate de fenomenele meteo periculoase.