Ministerul Afacerilor Externe a transmis sâmbătă că autoritățile franceze au instituit nivelul maxim de alertă, „urgență atentat”, pe întreg teritoriul Republicii Franceze, în urma atacului terorist de vineri dintr-un liceu din Arras, Pas-de-Calais, în care un profesor a decedat și doi alți oameni au fost grav răniți.

Această informare vizează cetățenii români care se află, tranzitează sau urmează să călătorească în Franța.

Potrivit MAE, nivelul „urgenţă atentat” reprezintă un apel la vigilenţă adresat instituţiilor franceze şi populaţiei şi permite consolidarea dispozitivelor de militari ai operaţiunii „Sentinelle”, pentru a sprijini poliţia şi jandarmeria în protejarea cetăţenilor.

”Acesta implică autorităţile centrale, autorităţile locale, operatorii publici şi privaţi, precum şi cetăţenii, într-o atitudine de vigilenţă, prevenire şi protecţie”, arată ministerul.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

• Consulatul General al României la Paris: +33680713729;

• Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

• Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;

• Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *