Rezultate deosebite obținute de elevii centrului de excelență Prahova. 6 medalii de aur, 8 medalii de argint și 6 de bronz sunt premiile pe care tinerii le-au câștigat în cadrul concursurilor organizate de Tabăra Națională de Fizică, Astronomie și Astrofizică MARIN DACIAN BICA.
Elevii centrului de excelență au participat la cea de a VIII-a ediție a Taberei Naționale de Fizică, Astronomie și Astrofizică MARIN DACIAN BICA, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Pe parcursul celor 5 zile petrecute în Voroneț, aceștia au avut parte de mai multe provocări.
Tinerii spun că au avut parte de o experiență inedită, mai ales că s-au întors acasă cu foarte multe premii.
La tabără au participat 13 elevi de clasele a VI-a până la a XII-a, de la Colegiile Naționale „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, „Mihai Viteazul” și „Ion Luca Caragiale” din Ploiești.