cupa temerarul sibiu 2017

Aur şi argint pentru CSM Ploieşti la „Cupa Temerarul” la judo!

În week-end, Sala Sporturilor „Transilvania”, din Sibiu, a găzduit a XXIII-a ediție a Turneului Internaţional de judo „Cupa Temerarul”.

Competiția este inclusă în calendarul Federației Române de Judo.

Invitați din țară și străinătate

Evenimentul s-a adresat sportivilor de performanță, cadeți (2000 – 2002), juniori (1997 – 1999), juniori și seniori (1997). Ediția din acest an a reunit aproximativ 250 de sportivi aparținând unor cluburi de profil din: Pitești, Oradea, Baia Mare, Drobeta-Turnu Severin, Cluj-Napoca, București, Iași, Craiova, Slatina, Constanța, Bacău, Onești, Focșani, Miercurea Ciuc, Deva, Targoviste, Calafat, Ploiești dar și din străinătate: Austria, Bulgaria, Croația, Italia, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Rusia si Slovacia.

La turneu, pe lângă componenți ai lotului național de seniori, s-au numărat şi doi reprezentanţi ai CSM Ploieşti, Cătălin Cane şi Fabian Munteanu.

Aceștia au participat în întrecerea seniorilor şi au reuşit rezultate foarte bune. Cătălin Cane a câştigat medalia de aur la categoria „81 kg”, iar Fabian Munteanu a luat argintul la „+100 kg”.

Cei doi sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (antrenor coordonator) şi Mihai Trandafirescu.

sursa: csmploiesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

preload imagepreload image